Lu marcanti ti li scarpi e l’avvucatu. (di Carmelo Colelli).

Lu nunnu Ntognu, lu frati ti lu nunnu Cici, mi cuntau nu fattu ca succitiu tanti anni aggretu.

A Misciagni nc’era nnu cristianu, ca vindia li scarpi, ti precisu lu nunnu Ntognu no ssi rricurdava ci tinia lu nigoziu o vindia allu marcatu.

Nu ggiurnu, a prima matina, addo stu cristianu sciu na bella femmana ti Misciagni, ierta, bruna, capiddi neri neri,putia tiniri na trintina t’anni, si ccuminzau a ‘mparari li scarpi, “quisti no mi piacunu, statri mi fannu lu peti cruessu, quist’atri so troppu chiusi”, lu marcanti apria e chiutia sčatuli ti scarpi, la cristiana si mintia li scarpi, s’azava, caminava, nanzi e cretu, sobbra allu cartoni, si ssittava e si li llivava.

‘Ntra na prova e l’atra tinia sempri na cosa ti tiri, toppu ca si l’era pruvati quasi tutti ticiu: “vogghiu nu paru ti scarpi ca anna essiri belli e commuti, mi l’agghia mentiri sotta a la vesta nova ca m’agghiu fatta cosiri, pirceni Sabbutu ca veni, agghia sciri alla zita, si sposa nipotama.

Toppu chiu ti nn’ora, capau quiddi ca li piaciunu ti cchiui e, ‘ncuminzau a cuntrattari pi llu prezzu.

Lu marcanti vulia settimilaliri, la cristiana ‘nci nni vulia dava soltantu tremila e cinqucientu, toppu tanti tira e mmolla, si ggiustara pi cinqumilaliri.

 

Allu mumentu ti lu paiari, la cristiana ticiu allu marcanti: “Sienti! Li sordi ti li nnucu crai! Cra matina passu e ti li nnucu, no tti nni curari, agghiu ssuta ti casa, fucendu fucendu e pi lla pressa ma gghiù scurdati li sordi, quiddi ca tegnu ‘mpota no mmi bastunu”, lu marcanti ca nnu picca la canuscia, nci ticiu: “No ti preoccupari! Ndi canuscimu no! Portiti li scarpi e poi mi li paji”.

Passau lu ggiurnu toppu, passau totta la sittimana e passau puru tuttu lu mesi ma quedda cristiana ti ddo lu marcanti non ci passau cchiui.

Lu marcanti, vistu ca era passatu chiui ti nnu mesi, sciu a casa ti la cristiana, cu ‘nci va cerca li sordi ti li scarpi.

Tuzzau alla porta, assiu subbutu la signora, prima cu parla lu marcanti, parlau edda e ticiu: “Ma scusari, agghiu avutu tantu da fari, non agghiu stata mancu tantu bona, pi custu motivu, non ci aggiu pututa viniri cu ti nnucu li sordi, ssignuria stai sempri ‘ntra lu pinzieri mia”, lu marcanti stava cu ddici nna parola ma edda non lu feci mancu parlari e ticiu: “Crai, cra matina passu e ti li nnucu li sordi, ma scusari propria, ndi vitimu cra matina.”

Lu marcanti, scunsulatu, no putiu tiri mancu nna parola, la salutau e si nni sciu.

Passau lu ggiurnu toppu, passau totta la sittimana e passau puru tuttu lu mesi ma la cristiana, puru sta vota,  ti ddo lu marcanti ti li scarpi, non ci passau cchiui.

Lu marcanti, pigghiau n’atra dicisioni, sciu ddo l’avvucatu pi circari nu cunsigliu, pi comu era a fari pi  rricuperari li sordi ti li scarpi.

Trasiu ‘ntra lu studiu ti l’avvucatu, spittau lu turnu sua e toppu na bbona ora, l’avvocatu lu rriciviu.

Bona sera avvuca! Aggiu vinutu ddo ssignuria pi nu cunsigliu, vogghiu sacciu comu agghia ffari cu mi fazzu paiari li scarpi ti nna cristiana, ca quasi tre misi aggretu se picchiati li scarpi e poi non c’è passata chiùi cu mi li paia.

L’avvucato nci tissi: “Contimi buenu buenu tuttu lu fattu, timmi tutto!”

Lu marcanti nci cuntau lu fattu ti li scarpi, nci tissi ca era sciutu puru a casa ti la cristiana, cu nci cerca li sordi, ci tissi ca edda nc’era tittu crai passu ma non nc’era mai chiùi passata cu nci paia li scarpi.

L’avvucatu nci ddummandau: “E quantu costunu sti scarpi?”, lu marcanti nci rrispundiu ca sserunu misi d’accordu pi cinqumilaliri.

L’avvucatu nci ticiu “Tu ha rascioni, a sta bona cristiana, mo nci mandamu nna lettara e vidi ca quandu la rricevi, veni subbutu qquani e nnuci li sordi, quiddi ti li scarpi e quiddi ti lu fastitiu mia cu scrivu la lettara”, si fimau, uardau lu marcanti e nci ticiu: “Ma procurari lu nomi pricisu ti sta cristiana e la strada addo abbata”.

Lu marcanti nci rrispundiu: “No ti preoccupari avvuca! Mo vau propria moni cu va pigghiu lu numuru ti casa, lu nomi ti la strada e lu nomi ti edda, pricisu”, e continuau ticendu: “Stasera vegnu e nnucu l’indirizzu”, salutau l’avvucatu e si nni sciu.

La sera lu marcanti nticipau, foi lu primu, spittau prima fori e poi intra allu studiu, nziemi all’atri cristiani, quandu rrivau l’avvucatu, tutti lu salutara, iddu trasiu ntra la stanza sua e toppu nnu picca chiamau lu marcanti.

‘Mpena lu macarnti trasiu, l’avvucatu subbutu nci ddummandau: “La nnuttu l’indirizzu e lu nomi ti sta bbona cristiana?”, continuau e ticiu: “Ca mo nci facimu na bella lettara, ca ci non ci veni cu porta li sordi, la denunciamu e poi ava paiari cuiddi e l’atri!”, lu marcanti nci rrispundiu: “Sini avvuca! Sta scritto quani, lu ‘ndirizzu pricisu puru cu llu numuru ti casa e lu nomi ti edda”, parlandu parlandu nci tessi lu stuezzu ti carta. L’avvucatu pigghiau la carta e prima cu leggi cuddu ca stava scrittu ticiu n’atra vota: “A sta bbona cristiana, cu lla lettara ca nci aggia mandari, nci aggia fa’ passari lu spilu cu fotti li sordi alli cristiani”.

L’avvucatu pigghiau la carta, liggiu lu nomi ti la cristiana e l’indirizzu.

Cangiau faccia uardau lu marcanti e ticiu: “Sta cristiana pi nnu paru ti scarpi t’ava ddari Cinqumilaliri!”

“Sini avvuca!” rispundiu lu marcanti “Cinqumilaliri m’ava ddari e li vogghiu, ca li scarpi erunu ti quiddi bbueni, ti pelli ti caprettu”.

L’avvucatu lu uardau nnatra vota e ticiu: “Facimu ccussini, tammi Tremilaliri soltantu.”

Lu marcanti no capiù subbutu e ddummandau: “Avvuca! Pirceni agghia ddari io Tremilaliri a ssignuria?”

L’avvucatu nci spiegau: “Li scarpi a tittu ca costunu Cinqumilaliri, iu pi sti pratichi mi pigghiu soltantu Ottumilaliri, la diffirenza veni giusta giusta Tremilaliri.”

Lu marcanti puru iddu cangiu faccia, era capitu e non era capitu.

L’avvucatu lu uardau feci la faccia nu picca a risa e nci ticiui parlandu chianu chianu cu no si faci assentiri ti li cristiani ca staunu ntra lu studiu: ”Quedda femmana!” e parlandu ancora chiù zittu continuau e ticiu: “mparteni a mei!”

Lu marcanti, capiu subbutu e paiu senza cu si lu faci rripetiri to voti, li Tremilaliri.

Prima cu si nni vai tissi all’avvucatu: “Avvuca! Pozzu tiri na cosa a ssignuria?” e continuandu a parlari ticiu: “Ssignuria lu sai comu ticiu papa Cagliazzu?” si firmau e poi ticiu: “Ticiu papa Cagliazzu, amu tittu messa a lau ti stu .. ! ” stavota si firmau pi tucazioni, salutau l’avvocatu e si nni sciu.

Ddummandai allu nunnu Ntognu, ma stu fattu e veru o eti nu cuntu ca si conta, iddu mi rrispundiu: “eti veru, iu la canuscia quedda femmana, canuscia lu marcanti e canuscia puru l’avvucatu, era unu ti quiddi bbueni!”, a stu puntu nci ddummandai: “Nunnu ‘Nto, comu si chiamaunu sti cristiani?”

Mi uardau e mi tissi: “Lu piccatu si tici no lu piccatori!”

La salutai, lu lassai ssittatu sotta alla villa, allu friscu e mi nni scii.

Carmelo Colelli

01 Luglio 2014

 

Per offrirti il miglior servizio possibile questo sito utilizza cookies. Continuando la navigazione acconsenti al loro impiego in conformità della nostra Cookie Policy.